Hai, încalţă-te, … ce, mai vezi pe cineva desculţ?
Piaţa teatrului, din centrul Tg. Mureş, este de fapt o mică promenadă pietonală, cu o fântână arteziană şi jeturi la nivelul solului, un grup de copăcei şi bănci la umbra lor, pe una din laturi.
Pe una din bănci, un bunic se străduia să-şi încalţe nepoţica la loc cu sandalele, după ce aceasta se bucurase de niţică libertate a picioruşelor, zburdând până atunci voios de jur împrejur. Nereuşind să o convingă din prima, încearcă nişte argumente (de data asta a ales unul din categoria cum individualitatea este strivită de societate prin impunerea comparaţiei cu ce fac ceilalţi, conformiştii).
Nu era doar momentul nepotrivit (pentru argumentul ales), ci şi locul nepotrivit, fântâna aceea fiind aşa o atracţie pentru copii, că uneori, unii părinţi devin mai îngăduitori şi le permit câteva minute de bălăceală în picioarele goale. E drept, că spre deosebire de marea majoritate a vizitatorilor fântânii, care se descalţă atunci şi acolo, noi n-aveam ce să descălţăm pentru simplul motiv că aşa plecasem de acasă.
Au foat doar câteva cuvinte, auzite întâmplător, în treacăt, dar atăt de „bine” s-au potrivit pe moment, că au devenit de-a dreptul memorabile!
