După prima plimbare prin pădure, a doua zi de dimineață mi-am propus să parcurg o altă bucățică de pădure doar, până la un anumit, copac, la marginea unei poteci. Acolo trebuia să fie o mică „comoară” dintr-un joc [geocaching], dar lipsea. Fusese ascunsă de mine și acum trebuia să o repar / înlocuiesc.
Nu uita, ieri am făcut prima plimbare desculț în natură pe anul acesta, cuplat și cu o plimbare lungă prin oraș. Așa că da, recunosc, mă resimt. Dar nu sunt descurajat.
Mi-am adunat cele necesare, „comoara” de înlocuit în rucsăcel, alături de sandale. Adică direct, din oficiu, am plecat desculț. Ți se pare ciudat? Mie nu. De fapt mie mi se pare mai natural așa, deși mai toată lumea îmi zice că „de ce nu umbli și tu normal ca oamenii – adică încălțat?” Și cu toate că întâmpin și dificultăți, mă simt mai bine aşa 
.
Da, am luat sandalele cu mine. Am mai zis că nu mă consider nici absurd, nici obsedat, ci practic și pragmatic. Și îmi recunosc limitările, oricât mă strădui să le depășesc. Rareori plec la drum fără o astfel de rezervă. Din motive practice.
Căteva sute de metri pe asfalt după care începe pădurea. E 10 jumate dimineața. Hai că poate am noroc. Sau nu prea. Țânțarii se învârt în jurul meu de cum am facut câțiva pași în pădure. Și poteca e mai puțin umblată, cu crenguțe rupte, tot felul rămășițe de lemn, coji de fructe/semințe, ce mai, teren „accidentat”! Dar măcar nu mai e zumzetul acela sinistru.
Mai încolo pământul e moale și umed, dar nu noroi (de la ploile recente, încă nu s-a uscat), o adevărată desfătare să păşeşti.
Poteca șerpuiește printre lăstari proaspeți, petice de iarbă pufoasă. Ajung ușor la locul secret, unde ascunsesem o comoară (geocache). Asta era una mai dificil de ajuns la ea, la vreo 3m sus în copac. Cred că să fi fost martie când am ascuns-o inițial. Blugi groși, adidași, desigur, că doar era rece bine, chiar dacă ziua fusese însorită.
Mă suisem cu ajutorul a doi copăcei apropiați unuia mare, unul din ei înclinat, mi-a oferit suficient sprijin.
Copăceii erau tot acolo, prinderea era tot acolo, lipsea doar cutia. Nu-i nimic, că am una de înlocuit! Acu să văd cum m-oi descurca să mă urc desculț. Țin minte că atunci am alunecat de câteva ori până am reușit să o montez.
Ghici ce! A fost mai ușor decât mă așteptam! Piciorul gol se mulează mult mai ușor pe curbura trunchiului copăcelului, nu ca talpa de adidas/bocanc, tare și plată. Am avut priză bună și m-am înălțat cu doar puțină dificultate (la gabaritul meu) să pun cutia cea nouă la locul ei. N-am alunecat deloc, dar trebuia să fiu atent cum mă sprijin pe copăcelul cel mai subțire. Totul a decurs bine, am reușit în scopul meu, iar momentul a adus o satisfacție cum nu mă așteptam. Am reușit, și nu oricum, ci desculț!
Mare lucru pentru un orășean ca mine.
