Astăzi, aproape de ora prânzului, am vizitat Mănăstirea Cernica. De fapt m-am dus cu o treabă, mai exact un joc, insă unul foarte frumos dar şi serios, se numeşte geocaching 
. Pentru că am ascunse nişte geocutii în zonă şi pentru că au fost raportate probleme la una dintre ele, am venit să verific/repar. Şi uite aşa am ajuns eu practic în miezul zilei la Mănăstirea Cernica.
E o zi de toamnă, timpurie, caldă (totuşi nu chiar caniculară), aproape ca vara. Am mai fost pe la Cernica, cam ştiu cum este. Ce poate fi mai frumos decât o plimbare 👣 desculţ 👣 prin incintă, vizitând locurile în linişte şi pe îndelete, mai ales că fiind început de săptămână, am bănuit eu că poate nu-s prea mulţi pelerini …
Adică ce poate fi mai simplu? Mi-am luat picioarele „la spinare” şi m-am suit în maşină şi am pornit la drum.
Cernica e aproape de Bucureşti, ieşirea spre Pantelimon (vechiul drum spre mare). Un scurt segment pe centură, spre sud, apoi, până să ajungi în Cernica sat e mănăstirea pe partea dreaptă, cum începe pădurea. Mănăstirea se poate vizita liber, practic pe tot parcursul anului.
Pentru mai multe informaţii vezi mai jos. 
Şi cum o imagine poate spune mai mult decât o mie de cuvinte, astăzi voi lăsa mai mult pozele să vorbească. Ca de obicei, poţi trece în revistă pozele şi la dimensiune mare în galeria mare din partea de jos.
A fost ridicată în anul 1608 în timpul domniei lui Radu Șerban și a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna. Complexul monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată școală de educație monastică. În cadrul mănăstirii s-au construit trei biserici și trei paraclise.
Biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost construită în secolul al XVIII-lea de Dan Brașoveanu. În anii 1962-1964 este refăcută complet iar după stricăciunile cutremurului din 4 martie 1977 este reconsolidată.
În 1804, în cimitirul mănăstirii, arhimandritul Gheorghe construiește bisericuța Sf. Lazăr.
Între truda zilnică şi rugăciune la Mănăstirea Cernica (Ziarul Lumina)
Mănăstirea Cernica (Primăria Pantelimon)
Parohia Sfintii Trei Ierarhi – Pantelimon (
)
01 noiembrie – 31 martie
Zilnic intre orele: 08:00 – 18:00
(ultima intrare este la 17:30)
01 aprilie – 31 octombrie
Zilnic intre orele: 08:00 – 20:00
(in perioada 01-31 octombrie, ultima intrare este la 19:30)
Cu maşina se poate intra doar în anumite condiţii şi se plăteşte parcă parcare. Pentru autocarele cu pelerini există un spaţiu de parcare în incintă, mult mai aproape de mănăstire. Nefiind nimeni însă, am putut s-o las pe marginea drumului, aproape de intrare, în siguranţă. Pe jos se intră liber.
Cum treci de barieră drumul e străjuit de nişte copaci – conifere, iar pe lângă aceştia se vede şi o mică potecă de pământ, presărată cu ace de brad. Atunci când e aglomeraţie de maşini pe drum e mai sigur pe potecă. Acum, când nu e nimeni, merg de plăcere.
Urmează un mic trotuar pe marginiea drumului, care duce spre intrarea propriu zisă a complexului. Asfaltul e călduţ, nu e fierbinte, deşi e deja ora 1 trecută şi pe alocuri e presărat cu praf, care fac asfaltul să se simtă neted. Nu mă sfiesc să îmi pun şi o „amprentă” . Iar bordura albă, frumos întreţinută, e prilej de puţină echilibristică, doar e mai interesant aşa, decât să mergi plictisitor pe drum înainte, nu?
Ajungând aproape de intrarea în complex, se deschide în partea dreaptă un teren mare şi liber (acum). Este parcarea principală, care primeşte şi autocare. Aici este singura porţiune puţin mai dificilă (adică pentru tălpile mele goale) pentru că asfaltul este presărat cu pietricele mici, împrăştiate de maşini cum intră şi ies din parcare. Dar imediat după barieră, când intri efectiv în complexul mănăstirii, drumul e din nou curat. Treci pe lângă două clădiri care sunt magazine de obiecte bisericeşti, azi deh, nu prea aveau clienţi, unul chiar era închis, şi apoi drumul urcă puţin, până la intrarea efectivă la mănăstire.
Drumul continuă, pe o fâşie de pământ ce leagă cele două ostroave (insule), până la cimitirul mănăstirii şi un centru social-cultural. Locurile sunt prea frumoase, liniştea atât de desăvârşită, abia ce am văzut câţiva oameni în vizită şi doi lucrători cu treburi … Am decis ca mai întâi să continui plimbarea înainte, pe drumul mărginit de un gard de lemn şi nişte copaci frumoşi. Asfaltul e cald, dar nu fierbinte şi nu prezintă o problemă.
Următorul ostrov găzduieşte cimitirul mănăstirii împreună cu o mică parcare. Mai încolo mai sunt nişte clădiri, printre care şi un centru social-cultural se pare, însă drumul e închis cu o nouă barieră, urmată puţin mai încolo şi de o poartă.
Mergând până acum pe asfalt, aici am ocazia să păşesc pe o multitudine de suprafeţe. O mică parcare facută cu pietriş rotund, de râu, e uşor de parcurs. Pietrele rotunde, mai ales dacă stratul e mai gros, se mişcă, se mulează în jurul tău, la fel precum şi piciorul gol poate să se muleze pe denivelările terenului. La marginea drumului e o porţiune de pământ, cu nişte copaci mari, iar printre ei porţiuni de iarbă mai uscată (de la secetă), mai puţin uscată, dar totuşi nu era tare şi nici ţepoasă. Aşa că m-am învârtit pe aici, păşind şi pipăind texturile.
Tot aici, în cimitir, se găseşte mormântul lui Iorgu Cosma, erou de la 1877, care iese în evidenţă cu micul său monument. Mai multe informaţii despre Iorgu Cosma în descrierea 
cu acelaşi nume.
Asfalt
Pietriş
Pietriş rotund
Pământ
Iarbă uscată
Puţină iarbă
Tot iarbă cam uscată
Printre conuri de bradÎn apropiere am găsit şi o potecuţă care duce la malul lacului, unde am luat o pauză.
Eh, şi acum întoarcerea, că a venit vremea să vizitez mănăstirea.
La intrare stă strajă un falnic turn, care cred că găzduieşte şi un clopot şi mă întâmpină cu o porţiune de caldarâm.
La intrare te întâmpină mai multe indicatoare, printre care unul foarte expresiv care solicită vizitatorilor o ţinută decentă. Este vorba de un lăcaş de cult, totuşi. Iar indicatorul este cu atât mai justificat cu cât în apropiere exista o zona de picnic şi agrement.
A fi desculţ ? nu consider sub nici o formă a reprezenta o ţinută „indecentă”. Dimpotrivă, există culte care o considera o formă superioară de respect.
Şi plimbarea mea şi faptul că o povestesc aici, pentru mine a avut şi o latură spirituală, chiar dacă a fost diferită de specificul spiritual al locului.
Interiorul mănăstirii este foarte frumos amenajat şi întreţinut. Biserica, probabil renovată recent, este foarte frumoasă şi pare nouă, cu toată vârsta ei. În interior e linişte, doar vreo 2-3 vizitatori şi un foarte bătrân preot în trecere. Am auzit mai apoi doi muncitori care lucrau în curte discutând despre acest preot cum că va face 100 de ani în octombrie. Mulţi înainte!
Picturile sunt foarte bogate şi frumoase, reprezentând multe scene biblice, în pridvor, şi o serie de sfinţi, în interior. Totul foarte curat şi bine îngrijit.
Astăzi, în miezul zilei, nu este slujbă. Totul e liniştit. Duminica dimineaţa, cel mai probabil, probabil ca locul e mult mai animat.
Scările sunt din piatră netedă, lucioasă, deschise la culoare, sunt calde, dar deloc fierbinţi. Sunt impresionat de acoperişurile strălucitoare de cupru, recent curăţate sau renovate, pentru că nu se vede nici o urmă de oxid verde pe ele (semn al trecerii timpului la astfel de materiale).
Lângă intrare este o mică fântână şi două căni pentru luat apă. Recunosc că în aceste zile în care trăim m-aş înghesui şi mai puţin să împart o cană cu alţi necunoscuţi.
În drum spre ieşire se vede un mic foişor, chiar straniu, nu are nimic în interior decât podeaua de ciment, însă tavanul e bogat decorat cu mozaic în teme religioase (desigur). Nu ştiu ce scop serveşte acest mic foişor şi nici nu pare prea des vizitat.
De la drum până la foişor nu sunt decât câţiva paşi, dar câtă varietate, întâi un drum de pământ şi pietre, apoi ceva ce pare să fi fost cândva o alee de ciment, că mai are o urmă de bordură, apoi rămâne doar iarba…
Micul foişor e aproape de malul lacului, astfel încât pe partea opusă drumului vegetaţia este mult mai verde şi mai bogată şi mai puţin afectată de secetă. Câţiva paşi prin vegetaţia asta (că nu vreau să-i spun „bălării”) reprezintă un nou deliciu senzorial, de rămas bun, pentru că m-am oprit la micul foişor în drum spre ieşire…
Nu ştiu, încerc să las câteva poze să vorbească în locul meu. Încerc, dar nu găsesc cuvintele potrivite ca să descriu bogăţia simţurilor dată de aceşti câţiva paşi ? printre plante …
Aproape de ieşire şi zăresc printre brazi turla bisericii, cum se înalţă dintre ziduri, strălucind roşcat-maroniu în lumina soarelui amiezii.
| Riscuri şi bilanţ | |
|---|---|
| Înţepături | 0 (zero) |
| Tăieturi | 0 (zero) |
| Julituri | 0 (zero) |
| Arsuri | 0 (zero) |
| TOTAL: 0 (zero) |
|
| Necesar şi Beneficii | |
|---|---|
| Suprafeţe | multiple |
| Senzaţii | bogate şi variate |
| Dificultate | uşor: 1,5/5 |
| Rezistenţă ? la drum şi suprafeţeNivel de rezistenţă şi experienţă în a merge desculţ la drum mai lung sau pe suprafeţe mai dificile; în special pentru cei care nu merg desculţ în mod curent | mică |
Dragă cititorule, te invit să vii şi tu să vizitezi acest loc deosebit de frumos, şi totodată de invit să îţi îmbogăţeşti şi tu simţurile 👣 pământeşti, dimpreună cu cele spirituale …
